Residence5 Pipera Apartments – ușor de închiriat

Iun.92023

Principalul factor care stă la baza alegerii unui apartament, este locația. Dacă apartamentul dorit se află în apropierea job-ului, atractivitatea sa, crește. Residence5 Pipera Apartments reprezintă o opțiune viabilă de locuințe, în special pentru tinerii activi profesional cu job în nordul capitalei.

Aproape de principalele corporații din nordul capitalei

Atunci când decizi să investești într-un apartament, alegi zona în care știi că îl vei putea închiria ușor, unui client de calitate. Este important să ții cont de sediile companiilor din zonă sau de școlile unde aceștia își pot înscrie copiii. Residence5 Pipera Apartments reprezintă soluția ideală din acest punct de vedere, ansamblul fiind situat în Pipera, în zona ce îndeplinește aceste condiții.

Indiferent unde lucrează persoanele cărora le vei putea închiria apartamentul, la una din prestigioasele companii Genpact, Coca-Cola, eMag, Amazon, Oracle sau HP, apartamentul tău din zona Pipera va reprezenta opțiunea ideală pentru cei ce vor să fie mai aproape de biroul lor. Astfel, ei vor câștigi timp prețios și nu vor mai pierde minute întregi pe drum, trezindu-se la devreme dimineața, pentru a ajunge la timp la birou, iar tu vei știi că ai mereu o proprietate de calitate, ușor de închiriat.

De asemenea, pentru cei mici vor putea opta pentru școli și grădinițe, de stat sau private, disponibile în zonă.

Aproape de job, dar și de restaurante sau parcuri, pentru o viață echilibrată

Când alegi Residence5 Pipera Apartments, alegi și o viață unde confortul contează. Cei care locuiesc în cartier au asigurat accesul rapid către aeroporturile Băneasa & Otopeni, autostrada A3 București-Ploiești, dar și locuri de joacă, restaurante și parcuri, unde pot ieși după orele de program sau în weekend.

Au rute spre centrul sau în afara orașului pentru a profita în mod facil de o excursie la munte sau la mare, fără a trece prin agitația obișnuită a orașului. O viață socială activă și un plus de confort.

De menționate, de asemenea, și centrele comerciale Băneasa Shopping City, Promenada Mall, Pipera Plaza, Jolie Ville și Strip Mall, unde se vor putea distra alături de prieteni, colegi și familie, aproape de complexul Residence5.

O comunitate urbană de tineri, care urmează același stil de viață

Fie că se vor bucura împreună de priveliștea de pe terasă cu noii vecini, sau că își vor începe ziua de lucru cu o sesiune de brainstorming la job sau vor dori să se oprească la cafeneaua din zonă, după o istovitoare zi de muncă, Residence5 Pipera Apartments le oferă tot confortul de care au nevoie, la doar câțiva pași de casă.

Dacă îți dorești o investiție într-un apartament în zona de nord a capitalei, ușor de închiriat sau valorificat în timp, aproape de zona de birouri, dar și într-o zonă locuită cu precădere de familii tinere, te invităm să vezi apartamentele disponibile pe https://pipera-apartments.residence5.ro/apartamente/

Vei putea alege apartamente cu una, două, trei sau patru camere, la calitatea care contează. Vino să îți prezentăm un apartament complet finisat, cu predare până la finalul anului, în Decembrie 2023.

Crăciun în stil minimalist, la tine acasă Crăciunul este momentul potrivit pentru a transforma locuința într-un spațiu cald și primitor. Dar ce faci când preferi un decor aerisit și modern, departe de abundența de culori și ornamente? Stilul minimalist este...
Confort, comunitate și conexiuni noi Mutarea într-un ansamblu rezidențial modern nu este doar o nouă locuință. Este despre un nou stil de viață, în care confortul, comunitatea și oportunitățile de socializare se împletesc pentru a crea o experiență de viață...
Pe măsură ce temperaturile de vară ating cote tot mai ridicate, păstrarea răcorii în locuință devine o prioritate pentru a asigura un mediu confortabil și plăcut. În loc să vă bazați exclusiv pe aerul condiționat, care poate consuma multă energies...